În data de 25 iunie 2019, proiectul „Duyunov’s Engines” va trece din etapa a 9-a în etapa a 10-a de finanțare
In data de 25 iunie 2019, proiectul „Duyunov’s Engines” va trece din etapa a 9-a în etapa a 10-a de finanțare.
În etapa a 9-a a proiectului „Duyunov’s Engines” au avut loc numeroase evenimente semnificative. Haideți să ne reamintim toate punctele cheie care au permis dezvoltarea proiectului:
1) A fost semnat un contract de închiriere a unui teren în Alabushevo, zona economică specială Technopolis Moscova. Documentul a fost depus pentru înregistrare la USRN (Registrul unic al contribuabililor).
Extrasul de carte funciară este programat pentru prima jumătate a lunii iunie, după care vor fi semnate contractele cu contractorii tehnici și generali, apoi se va deschide șantierul de construcții în Alabushevo și se va pregăti programul pentru primele lucrări.
2) Au fost realizate multe lucrări organizaționale și de documentație în cadrul pregătirilor pentru începerea construcției biroului de planificare și design (PKB) – a fost pregătită o sarcină tehnică pre-design și a fost ales contractorul general.
3) A fost dezvoltat și prezentat exteriorul și interiorul viitorului birou de design (vor exista modificări ulterioare în ceea ce privește exteriorul materialelor de fațadă).
4) În Zelenograd, pe teritoriul „SovEIMash”, a fost creat CBD (departamentul de construcții capitale), care va controla procesul de construcție a clădirii de planificare și design.
5) A avut loc o extindere a laboratorului: zona de bobinare este mutată în altă locație. Pentru aceasta au fost achiziționate echipamente noi.
Și zona experimentală se extinde: a fost instalat de curând un nou echipament laser, destinat proceselor tehnice, care va fi utilizat în producerea primelor instalații pentru motoare generale.
6) Motorul de clasa IE3 a fost construit în carcasa IE1 (primul model), iar câteva astfel de motoare urmează să fie lansate pentru colectarea mai multor informații, obținerea de date statistice luând în considerare variația parametrilor și realizarea unei iterații secundare. Primul motor a fost deja fabricat – un aparat cu 6 poli (dimensiunea 90) pentru 750 de rotații.
Este important de menționat faptul că până acum nimeni nu a reușit să dezvolte un motor de clasa IE3 într-o carcasă IE1, deoarece motoarele de clasa IE3 sunt mai mari, mai grele și mai costisitoare decât IE1.
Ca referință: există o scară de eficiență energetică pentru IE1, IE2, IE3 și IE4, unde IE1 reprezintă clasa cea mai mică, iar IE4 clasa cea mai mare.
7) În ciuda calibrării planificate a echipamentului în laborator, compania a finalizat majoritatea lucrărilor importante, care au început în 2009: au fost obținute specificațiile tehnice pentru motoarele electrice industriale obișnuite între 52 și 132. Este de reținut faptul că există aproximativ 7500 de modele de motoare electrice.
8) Au fost realizate teste comparative pentru motoarele industriale generale, iar acestea au avut succes.
9) A început procesul fuzionării cu fondatorii „SovEIMash”, care va fi finalizat în iunie.
10) A fost obținută o opinie de audit pentru „SovEIMash”, care a fost aprobată pentru companie fără reclamații sau comentarii și a fost confirmat faptul că firma își menține registrele în mod corespunzător din punct de vedere legislativ.
11) În data de 8 iunie va avea loc o conferință a proiectului „Duyunov’s Engines” în Paris (Franța), unde va avea loc și deschiderea primei reprezentanțe naționale a companiei „Duyunov’s Engines”.
12) Toți investitorii și partenerii interesați au citit documentele principale ale proiectului: documentele statutare originale, planul de afacere al proiectului, auditul SovEIMash, declarațiile contabile și financiare ale companiei și multe altele.
Au avut loc și alte evenimente, precum demonstrația publică a documentației tehnologice a proiectului, realizată de Dmitry Duyunov, aceasta reprezentând un plan pentru achiziționarea de echipamente de laborator și pentru viitorul birou de design SovEIMash. A fost primită o decizie de emitere a unui alt brevet, care reprezintă o mărire a proprietății intangibile a companiei. Vor avea loc prezentări ale proiectului în Rusia și în alte țări: Minsk, St. Petersburg, Rostov-on-Don, Coasta de fildeș, Senegal, Benin.
În etapa a 10-a, toată lumea va avea posibilitatea de a comanda și primi, prin intermediul noii funcționalități a contului personal, un contract de investiție, anexe ale contractului și un certificat pentru numărul de cote de investiție în formă tipărită.
Toate aceste evenimente au contribuit la consolidarea poziției proiectului „Duyunov’s Engines”, avansându-se astfel considerabil spre cea de-a 10-a etapă.
La sfârșitul etapei, cotele de investiție ale proiectului vor fi mai scumpe. Pentru cei care încă nu s-au decis dacă vor să achiziționeze cote de investiție ale companiei, acesta este un motiv excelent de a deveni investitor în cele mai favorabile condiții, cât mai repede posibil.